Interviu cu Mihaela Apetrei

37206100_2537273852964819_8093811490731065344_n

Bună. Îți mulțumesc că ai acceptat să-mi răspunzi la întrebări. Pentru început cine ești?

Îți mulțumesc pentru invitație. Sunt exact cine par a fi :-). Mihaela Apetrei, scriitoare. Am ajuns aici după un parcurs interesant, trecând prin jurnalism, training, coaching, traduceri și redactări. Sunt încă o parte din toate aceste lucruri, așa cum și scriitoare am fost mereu, făcând toate celelalte lucruri. Timpul te definește în nenumărate feluri, ba pot spune chiar că m-am opus scrisului cât am putut. Dar într-o zi a năvălit peste mine și iată-mă.

Ce hobby-uri te reprezintă?

Călătoriile. Și nu sunt doar un hobby, ci o dependență. Am fost în multe locuri de aici și de aiurea și aș pleca la orice oră într-o călătorie, fie și pe nepusă masă. Ceva de genul: hai să mergem să mâncăm la prânz la o cherhana la mare. Sau îmi sare în ochi vreun bilet de avion mai ieftin – bun, mergem și noi la Bruxelles? Călătoriile sunt, pentru mine, deopotrivă sursă de inspirație și spectacolul multiculturalității, omenirea în fabuloasa ei desfășurare. De multe ori, când călătoresc, mă uit mai degrabă la oameni decât la locuri. Să nu uităm că am făcut și călătoria pe Camino, 800 de kilometri pe jos din Franța, cu traversarea Pirineilor spre Spania, apoi până la Santiago de Compostela, spre ocean. Asta poate fi călătoria călătoriilor, nu?

Cum te simți când îți așterni gândurile pe hârtie?

Nu m-am gândit niciodată la asta 🙂 Cred că simt deopotrivă ușurare și responsabilitate. Ușurare, pentru că descarc povestea de la mine, o văd cum prinde contur, personajele se trezesc, se scutură din somnul în care erau și încep să populeze spațiul de lângă mine, povestea mă absoarbe în ea și starea generală este de ușoară imponderabilitate. Dar mai este și responsabilitatea, tot timpul mi se pare că mi se uită cititorul peste umăr și mă gândesc: „oare i-o plăcea ce citește?” Este o senzație foarte utilă, pentru că textul vine destul de șlefuit de la început, la scriitură nu muncesc mult în a doua sau a treia ciornă.

Cartea ta este o parte a sufletului tău. Pentru cei care nu știu nimic despre ea, ce le poți spune?

Este o parte din sufletul meu, într-adevăr. M-am gândit mereu la aspirația oamenilor către fericire și la faptul că, uneori, stau chiar ei în calea acesteia. Despre asta am vrut să scriu: despre un om care își dorește nespus să fie fericit. Până la urmă, a ieșit un roman polițist, depășindu-mi chiar și mie așteptările. Pe lângă această intrigă „crime”, cititorii vor găsi pasaje bune pentru gurmanzi 🙂 și multiple referințe culturale, fiindcă nu cred că poți scrie dacă nu te raportezi la cei care au scris sau au creat înaintea ta.

 Cum te simți când un cititor îți apreciază munca? Și mai ales când citești o recenzie pozitivă? Care sunt elementele sau evenimentele din care te inspiri pentru cărțile tale?

Mă bucură mult întrebarea asta. Sigur, recenziile sunt foarte importante și le sunt pe deplin recunoscătoare celor care le-au scris. Datorită lor oamenii află despre carte și o citesc. Însă mă bucură, cel puțin la fel de mult, opinia cititorului obișnuit. La urma urmelor, pentru acești oameni am scris. Sentimentul pe care îl ai atunci când primești un mesaj („Hei, am citit, ce mult mi-a plăcut, aștept următoarea carte!”) este imposibil de explicat, trebuie să-l trăiești; un fel de bucurie foarte mare amestecată cu recunoștință, respect și responsabilitate. Revin mereu la povestea cu responsabilitatea pentru că nu poți înșela încrederea cititorilor, nu le poți irosi timpul și nu le poți cheltui banii aiurea. Sigur că o carte nu poate plăcea tuturor, dar trebuie să fii sigur că tu, ca scriitor, te-ai stors de ultima picătură de energie ca să scrii o poveste pe deplin asumată, din copertă în copertă.

În ceea ce privește elementele sau evenimentele de inspirație, punctul de plecare îl reprezintă de cele mai multe ori experiențele personale. Unele absolut minore, cum a fost în cazul Cinei cu ficat și inimă, altele majore, cum se întâmplă în cărțile pe care le am deocamdată în computer sau în minte.

37246857_2537274782964726_4864023305641787392_n.jpg

Ce reprezintă scrisul pentru tine?

Oricât de banal ar suna, este o pasiune. Și mai este și o stare de a fi, căreia nu i te poți opune la nesfârșit. Am scris dintotdeauna, dar la un moment dat am considerat că nu merită să mai perseverez (fiindcă nu scrii bine de la început, e nevoie de multă, multă muncă). Însă dacă e sortit să scrii, până la urmă o să se întâmple. Vine la un moment dat o poveste irezistibilă, o idee, un personaj, poate chiar un decor, orice care se luptă în fiecare zi să iasă din tine și nu-ți dă pace până nu îi dai drumul în lume. Scrisul e deopotrivă libertate, colivie de aur, cheie fermecată, pahar plin, pahar gol, nevoie, chin, noapte, zi și orice ți-ar mai trece prin cap să înșiri aici. Scrisul este o altă înfățișare a scriitorului.

Ne poți spune ce te-a determinat să scrii?

Preaplinul. Se umple recipientul gândurilor tale și, inevitabil, la un moment dat se varsă. Ce curge este cartea. Doar că trebuia să construiesc pentru fluidul acela de idei și sentimente o întreagă structură de pâlnii, cumpene, jgheaburi, moriști, căderi, acumulări, colectări și revărsări. Însă nu există un anumit moment sau un anumit lucru care m-a determinat să scriu, ca un declanșator sau un comutator, pur și simplu m-am trezit acolo, fără posibilitatea de a da înapoi. Adică poți să dai înapoi, dar dacă potențialul tău e suficient pentru a publica la un moment dat, te vei trezi din nou în același punct, iar și iar, până când o să-ți asumi situația și o să treci la treabă. Cam așa s-a întâmplat și cu mine.

Știu că ești intrată de foarte puțin timp în această lume a scriitorilor, dar ne poți spune care este cea mai semnificativă lecție pe care ai învățat-o ca scriitoare sau care sunt primele tale concluzii în privința scrisului?

Au fost mai multe, dar cea mai importantă (în cazul meu) este că nu poți fi bun din prima. Că trebuie să muncești pe brânci numai până când cineva se îndură să spună „interesantă idee, dar manuscrisul nu mă convinge” sau „scrii bine, dar plotul e o prostie” sau „poate, dar mai ai de muncă” sau „ai de modificat asta, și asta, și asta, și asta și mai vedem. A, și asta” sau „cartea asta are ceva, dar pare un draft”. Până primești telefonul ăla: „gata, o publicăm”, treci Styxul literar înainte și înapoi de zeci de ori. Cred că, de fapt, am învățat cum să trec Styxul de mai puține ori :-).

Ai un program strict atunci când vine vorba despre scris?

Nu, din păcate. Mulți scriitori excepționali au o disciplină a scrisului. Am încercat, dar cel puțin până acum nu mi-a ieșit. Adică mă așez să scriu cu orice preț și absolut tot ce scriu în condițiile astea este bun de aruncat la gunoi. Așa că timpul consumat în felul acesta este pentru mine pierdut, ca urmare refuz să-l mai risipesc. Funcționez, până în acest moment, pe principiul „umplerii”, cum spuneam. Povestea crește și crește în mintea mea, se rotunjește, se formează, capătă contururi clare și, la un moment dat, iese. E ca o gestație. Asta n-o pot face cu program strict. Dar e posibil ca stilul să mi se schimbe în timp – m-ar bucura, deși mi se pare că e potrivit mai degrabă celor care trăiesc din scris.

Care sunt autorii care ți-au marcat stilul de scriere și în ce mod și-au pus amprenta asupra ta?

Cititorii și autorii de recenzii spun că Cină cu ficat și inimă stă bine în rând cu scriitorii nordici de „crime&policier”. Ei știu mai bine, eu am citit prea puțini nordici ca să pot face o astfel de comparație. Îmi plac foarte mulți scriitori, cred că literatura este printre cele mai câștigate arte – ne putem bucura de creațiile atâtor oameni talentați -, dar nu am pe unul anume care să-mi fi influențat stilul de scriere. Ba chiar am fost uimită să constat că cineva a asemănat Cină cu ficat și inimă cu romanele Rodicăi Ojog-Brașoveanu, în timp ce alții au fost revoltați de comparație. Există o referință consistentă în carte la unul dintre personajele Rodicăi Ojog-Brașoveanu, dar și mie mi se pare că asemănarea se oprește aici. În rest, cred că scriitura îmi este vag, foarte vag influențată de scriitorul pe care îl citesc în perioada în care scriu. În timp ce scriam Cină cu ficat și inimă am citit Tolstoi, Murakami, Shafak, Pamuk, Hemingway, Barbery, Kawabata și câți or mai fi fost, pentru că mi-a luat trei ani ca să definitivez această carte. Dar n-aș îndrăzni să spun că o să găsiți acolo frazări măiestrite ca ale acestor excepționali scriitori.

Ce planuri ai pentru viitor? Ce ne vei pregăti în materie de cărți?

Nu-mi propun ceva anume. Cred, în continuare, că scrisul trebuie să rămână o chestiune de inspirație. Știu că se scrie și la comandă, știu că se scrie ca strategie de marketing, ca să rămâi în atenția publicului, cei care trăiesc din asta scriu și comercial – nu spun nici că-i bine, nici că-i rău, eu deocamdată nu sunt acolo. Pentru mine, următoarea carte s-ar putea să vină la anul sau niciodată.

În final, un mesaj pentru toți cei care ne urmăresc.

Cel mai coerent mesaj pe care aș putea să-l dau ca scriitoare este îndemnul la citit. Citind deschizi o mulțime de lumi despre care n-ai fi aflat niciodată altminteri. Cititul este singura modalitate de a trăi în universuri, epoci și spații diferite, într-o singură viață. E unul dintre cele mai frumoase lucruri pe care le putem face pentru minte și suflet deopotrivă, mai frumos poate chiar decât scrisul. Și cea mai mare minunăție este că talentul de cititor îl avem cu toții, nu trebuie decât să profităm de el.

Cu respect,

Florinela


Lasă un comentariu