Recenzie Micuța balerină de Corina Cîndea

IMG-20170326-WA0041

Titlu: Micuța balerină

Autor: Corina Cîndea

Editura: Librex Publishing

Anul apariției:2016

Număr de pagini:312

Disponibilă: Librex

Și iată-mă pe scenă, așteptând să înceapă muzica. Iar când începe, uit de tot ce mă înconjoară. Îmi las corpul să se miște în ritmul muzicii și în ritmul lui propriu. Sunt într-o lume minunată, lumea mea, și permit sufletului și inimii să se deschidă, să înflorească.  Să-mi arăt fericirea și tristețea. Fără influența lumii din jur, fără bune intenții sau răutăți. Să fiu eu însămi.

Uhuu..Am terminat cartea acum câteva ore și chiar nu știu cu ce să încep, unde să ajung și cu ce să termin, așa de mult mi-a plăcut romanul. O carte care te va fascina prin  profunzimea și delicatețea subiectului, prin modul în care este scrisă și ideile pe care  autoarea le expune.

Cartea aceasta am terminat-o în câteva ore, avem nevoie să mă relaxez, să evadez într-un loc ferit , iar cartea asta m-a ajutat să fac acest lucru. Îi mulțumesc autoarei pentru această carte minunată, pentru sentimentele care se desprind dintre aceste pagini.

La cei aproape optsprezece ani, întreaga viață a Ryei se concentrează asupra unui singur lucru: dansul. Asta este ceea ce îi place și își dorește să facă în viitor.
La doar douăzeci și doi de ani, Jay Hamilton își vede visul cu ochii: semnarea unui contract cu una dintre cele mai bune echipe de fotbal american, Dallas Cowboys. Și nu doar atât. Pe cale să câștige finala împreună cu echipa, tânărul fundaș este hotărât să facă tot ce îi stă în putință să câștige trofeul.Întâlnirea celor doi și atracția puternică pe care o simt unul față de celălalt îi pune în dificultate, cariera strălucită care li se întrezărește și de care sunt atât de mândri devenind un impediment, alături de presa care profită de povestea lor fierbinte. Rupți între două lumi care nu au nimic comun între ele, cea a dansului și a sportului, Jay și Rya sunt nevoiți să facă unele compromisuri. Să aleagă. Dar când o fac, s-ar putea să fie prea târziu…

Două personaje care aparțin unor lumi diferite. Ea e o balerină, delicată, iar el fotbalist impunător. O diferență de 5 ani, o iubire puternică care îi leagă și nu le mai dă drumul. Iubirea lor este un exemplu de urmat, un mod în care tineretul din ziua de azi trebuie să știe că ce spun cei din jurul nostru nu contează , ci ce ne spune inima.

Rya o fată talentă, timidă, care până să-l întâlnească pe Jay, dansul era una dintre cele mai mari pasiuni ale ei. Ori unde merge mereu întoarce capete în urma ei, iar baletul a ajutat-o să-și contureze atât aura intelectuală cât și cea fizică.

Jay, un sportiv în toată fierea, pentru el Rya și fotbalul erau totul. Protector și gelos cu persoana iubită, acest lucru se vede din statura impunătoare care o are în momentul când este alături de ea.

Autoarea scrie cu simplitate, dar te intrigă să continui , să vezi ce se întâmplă, să afli ce se întâmplă cu personajele , să afli unde ajung acestea și ce evenimente îi  încercă. Pasiunea pentru scris a autoarei este evidentă. o simți și te va determina să citești orice carte marca Corina Cîdea.

Îți spun că vei citi o poveste de dragoste care îți va dăinui mereu în suflet, te vei gândi că printr-o simplitatea a  autoarei de a scrie despre acest sentiment, vei simți această iubire ca a ta. Nu o să vrei să ieși din această carte și nu vei dori să se termine niciodată.

Personajele sunt construite foarte bine,la început într-un mod timid, care te va ajuta să te regăsești în personaje, să te pui în pielea lor și să simți că tu ești chiar în mijlocul evenimentelor . Să înțelegi că ești perfect cu imperfecțiunile tale.Iar perspectiva duală a cărții  este reprezentată de cele două personaje principale Jay și Rya, prin acestă perspectivă o să înțelegi mult mai bine sacrificiile și alegerile celor doi.

El fotbalist în echipa națională din Dallas, ea balerină de succes , cu un talent aparte la dans, fiind o parte din ea. Povestea dintre cei doi se înfiripă, neobișnuit, e puternică și constructivă, nu poate fi distrusă de nimeni și nimic. Dar sacrificiile care îi încreadă îi vor face să înțeleagă cât de important e să aibă încredere unul în altul, fără să fie egoiști.

Dacă doriți să citiți o carte despre ce efecte are iubirea asupra omului, cum să vă faceți să aveți încredere în voi atunci duceți-vă la cea mai apropiată librărie din orașul vostru sau  o librărie online și vă faceți rost de această carte.

   „În ultimele două săptămâni, am repetat în gând fiecare cuvânt pe care l-am schimbat cu ea, fiecare privire, fiecare atingere, încercând să înțeleg ce anume mă atrage atât de mult. Și nu am reușit decât să devin mai obsedat de ea. ”

 „O aud pe Rya încă râzând și râsul ei e muzică pentru urechile mele. ”

 „Preferă să te știe departe de el și fericită, așa cum meriți, decât alături de el luptându-te pentru o clipă de bucurie!

Mulțumesc Editurii Librex pentru exemplarul oferit.

Cu respect ,

Florinela

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s