Interviu cu Corina Cîdea

18699586_10211716011049144_5270737528454317725_o

Bună. Îți mulțumesc că ai acceptat să-mi răspunzi la întrebări. Pentru început cine ești? Ce hobby-uri te reprezintă?

Bună, Florinela! Eu îți mulțumesc că te-ai gândit la mine.Sunt o persoană obișnuită, ca oricare dintre voi, cu bune și cu rele. Sunt căsătorită și am un băiat, iar principalele mele hobby-uri sunt scrisul și cititul.

Cum te simți când îți așterni gândurile pe hârtie?

În general, trec prin aceleași stări ca și personajele despre care scriu. Sunt tristă atunci când ele sunt triste și râd când scriu ceva vesel, dar întotdeauna există în mine o emoție aparte. Și încerc să nu mă gândesc că va citi cineva vreodată ce am scris, pentru că asta mă inhibă. În mintea mea, totul e ca un film și mă străduiesc să pun in cuvinte ceea ce îmi imaginez, sperând să reușesc să transmit totul cât mai bine.

Cărțile tale sunt o parte a sufletului tău, pentru cei care nu știu nimic despre ele, ce le poți spune?

Nu pot spune că ceea ce scriu este o parte a sufletului meu. Sigur, pun suflet în ceea ce fac, dar toate poveștile mele sunt pur imaginare. Sunt povești de dragoste, genul pe care eu îl prefer în ultimii ani. Încerc să le condimentez și cu puțin umor, în așa fel încât să pot transmite cititorului o rază de lumină și speranță. Cred că există dragoste la prima vedere și suflete pereche, iar aste se vede în ceea ce scriu.

Cum te simți când un cititor îți apreciază munca? Și mai ales când citești o recenzie pozitivă?

Este uluitor cât de mult poate însemna un cuvânt de apreciere! Sunt extrem de fericită de câte ori îmi spune cineva că îi place ceea ce scriu, indiferent dacă este un simplu „felicitări” sau o adevărată recenzie. Mă simt în al nouălea cer, asta ar putea descrie cel mai bine starea mea. Sunt recunoscătoare celor care îmi citesc cărțile și, pe lângă asta, își fac timp să îmi transmită părerea lor, pentru că ea contează enorm pentru mine. Îmi dă încredere în mine și îmi dă aripi să continui. Am primit multe recenzii pozitive până acum, iar unele dintre ele mi-au adus lacrimi în ochi, pentru că nu mă așteptam la ele și doresc să le mulțumesc tuturor blogurilor care mi-au făcut onoarea să scrie despre una sau mai multe dintre cărțile mele.

18699452_10211715994968742_3246217695121432681_o.jpg

Care sunt elementele sau evenimentele din care te inspiri pentru cărțile tale?

De peste tot. Lumea din jurul nostru este plină de inspirație, tot ce trebuie să faci este să te oprești o clipă și să privești sau să asculți atent.  Unele povești mi-au fost inspirate de o melodie, altele de o poză sau o glumă sau ceva văzut pe stradă. Povestea din Triplu H a apărut după ce am văzut un cuplu cu tripleți, Micuța balerină de videoclipul melodiei Thinking Out Loud a lui Ed Sheeran, iar seria Salem de unele glume făcute pe seama pozei mele de profil de pe facebook, care este o vrăjitoare. Cum spuneam, de peste tot și din orice.

Ce reprezintă scrisul pentru tine? Ne poți spune ce te-a determinat să scrii?

Deși până în urmă cu doi ani și jumătate nu m-am gândit că m-aș putea apuca de scris, acum scrisul a devenit o parte importantă din viața mea. Am început s-o fac pe Wattpad, o platformă online, și a fost un impuls de moment. Acum nu există zi în care să nu scriu măcar o pagină. Dacă nu o fac, parcă lipsește ceva esențial.

Știu că ești intrată de foarte puțin timp în această lume a scriitorilor, dar ne poți spune care este cea mai semnificativă lecție pe care ai învățat-o ca scriitoare sau care sunt primele tale concluzii în privința scrisului ?

Am ajuns să public printr-un concurs de împrejurări și asta a fost prima lecție: aceea că viața e plină de surprize. Iar restul lecțiilor mi le-au dat cititorii. Ei sunt cei mai buni prieteni ai unui autor și cei mai duri critici, totodată. Și sunt imprevizibili! Am fost surprinsă să descopăr că unele capitole de care eu nu am fost foarte mulțumită cum au ieșit, au fost extrem de apreciate și invers. Încerc să nu mă îmbăt cu apă rece și să îmi știu locul. Sunt un autor amator și atâta timp cât nu uit asta, o să pot evolua. Cred că asta  cea mai importantă lecție.

Ai un program strict atunci când vine vorba despre scris?

Așa cum ți-am spus, încerc să scriu zilnic măcar puțin. Familia și serviciul îmi ocupă cea mai mare parte a zilei, dar seara este a mea. De obicei, scriu după ora zece seara, când totul se liniștește și mă pot pierde în lumea imaginată de mine..

Știu că ai publicat recent cartea ta de debut , ce ne poți spune despre ea?

Triplu H – ambele volume – au avut lansarea oficială în octombrie anul trecut și, cu toate că au fost primele publicate, au fost de fapt a patra poveste scrisă de mine. Este o comedie romantică în care am încercat să pun accentul pe ideea de unitate a familiei, că oricât de ciudați sau posesivi sunt cei de lângă noi, sunt ai noștri. Că trebuie să-i acceptăm pe cei de lângă noi așa cum ne acceptă și ei, cu bune și cu rele, și că împreună putem face orice ne propunem în viață. Nu mă așteptam să fie atât de citită și apreciată, reacția cititorilor a fost o adevărată surpriză pentru mine. Eu m-am distrat scriind-o și sper ca și cei care o vor citi să facă la fel. Să le descrețească frunțile și, la finalul ei, al poveștii, să aibă un zâmbet uriaș pe față.

Care sunt autorii care ți-au marcat scrisul sau te-au determinat să contureze un roman și să-l publici?

Nu știu dacă pot spune că vreun scriitor mi-a marcat stilul de scriere, pentru că eu nu îmi dau seama care e stilul meu.  Scriu exact așa cum gândesc: simplu. Fără cuvinte elevate și nici alambicat. Pot să îți spun însă care e cartea mea preferată: Pe aripile vântului, de Margaret Mitchell. Scarlett O’Hara mi-a fost exemplu în viață și, nu o dată, atunci când am dat de greu, m-am gândit la ea și la faptul că și mâine este o zi.

Ce planuri ai pentru viitor? Ce ne vei pregăti în materie de cărți?

Anul acesta vor apărea patru cărți la Editura Librex. Rebela, care a apărut deja din februarie, este urmată de Dragoste și mătase albă, primul volum din seria Salem și care va avea lansarea la Bookfest, în mai. Destine împletite, prima carte pe care am scris-o și pentru care am mari emoții de cum va fi primită de public, va apărea in vară, iar în noiembrie, la Gaudeamus, se va lansa Pasiune și satin roșu, volumul doi din seria Salem.

 În final, un mesaj pentru toți care ne urmăresc.

Vreau să le mulțumesc tuturor acelora care au citit cărți scrise de mine sau le vor citi, sper să nu vă dezamăgesc niciodată. Vă mulțumesc și pentru comentariile și mesajele voastre, sunt uimitoare și îmi dau încredere să continui să scriu. Și, nu în ultimul rând, multumesc blogurilor și blogger-ilor care m-au susținut și promovat. Sunteți minunați! Cu toții!

 

Anunțuri

4 gânduri despre “Interviu cu Corina Cîdea

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s