Interviu cu Carmen-Ioana Frandeș

IMG_1842.JPG

Bună. Îți mulțumesc că ai acceptat să-mi răspunzi la întrebări. Pentru început cine ești? Ce hobby-uri te reprezintă?

Bună unei zile minunate! Și eu îți mulțumesc pentru această surpriză! Am fost uluită de magia vieții încă o dată. Mi-ai făcut ziua mai bună cu mesajul tău. Astăzi, tehnologia ne dă o mână mare de ajutor și ne pune în contact cu oameni frumoși.  Eu sunt Carmen-Ioana Frandeș, o tânără ardeleancă, din județul  Mureș. Fiind dublă studentă la Cluj, la Contabilitate și informatică de gestiune (FSEGA) și la Educație fizică și sport (FEFS), la doar 21 de ani am simțit o chemare spre momentul  în care gândurile mele, vise și visuri crețe vor ajunge la oameni  frumoși.  Sufletul e ceva sfânt pentru mine, din acest motiv aleg să îl port mereu cu mine, în orice aș face. Cred că aici se creează adevăratele lucruri frumoase, cu pasiune și încredere, dăruire. Îmi face o deosebită plăcere să fiu liberă, să simt libertatea în adevăratul sens al cuvântului, fie ea sub formă fizică, sau cu atât mai mult al rațiunii sau a celei spirituale. Iubesc cititul, plimbările în natură, chiar orele în compania căluților, iubesc să creez magie în bucătărie din alimente sănătoase, să fac mișcare, sub multe forme. Iubesc să dansez, instructor fiind cu o experiență de peste 8 ani.  Iubesc folclorul și tot ce ține de portul popular. De o vreme, iubesc să fiu parte a spectacolelor de teatru sau a concertelor de diferite forme. Îmi place să am oamenii aproape și să facem schimb de energii  frumoase.

IMG_1966.JPG

Cum te simți când îți așterni gândurile pe hârtie?

Momentele ce îmi găzduiesc scrierile sunt minuni pentru mine. Le simt ca adevărate binecuvântări, comori de neprețuit. Sunt momente ale mele, personale, intimitatea sufletului și a gândurilor, a viselor și visurilor crețe.  Le consider conexiune cu divinitatea, ceva  venit mai presus de mine.

IMG_4645.JPG

Cartea ta este o parte  a sufletului tău, pentru cei care nu știu nimic despre ele ce le poți descrie?

Da, este foarte adevărat! Prin cartea mea și rândurile mele, îmi etalez sufletul sub o formă minunată. Tot ceea ce scriu are un sâmbure din viața și trăirile mele ce cunosc ulterior filtrul imaginației mele crețe, și ajung la voi,  la cititorii cu sufletele frumoase și deschise, așa cum știti să le primiți mai bine, cu căldură. Gândurile mele sunt pasteluri  și nuanțe puternice ale elementelor venite de la divinitate, călăuzite de sufletul meu spre creator, familie, oameni dragi, cu iubire pentru folclor, văi natale și patrie, asortate cu iubire și dăruire.

IMG_1117.PNG

Cum te simți când un cititor îți apreciază munca? Și mai ales când citești o recenzie pozitivă?

IMG_2011.JPG

Aceste momente ce stabilesc legătura cu cititorul sunt pur și simplu o binecuvântare. Este ceva ce trece mai departe de orice.  Acestea sunt momentele ce materializează cu adevărat misiunea noastră pe pământ. Deși noi, fiecare, suntem cel mai bun proiect al nostru, nu am fost creeați să trăim singuri, izolați. Consider că orice trăire are are cel puțin două părți. Este vorba despre ceva ce oferă și ceva ce primește. De aici se stabilește un ciclu în care se fac schimburi și apare un nou mugure ce va prinde viață în fiecare primăvară când va primi căldură, lumină, apă și iubire. Atenția prin timpul acordat,  mesajele, cuvintele frumoase, apeluri telefonice, îmbrățișări, bilețele sau alte forme de gesturi mărunte, sunt de fapt acele bijuterii mici, cu o valoare sentimentală inegalabilă.

Care sunt elementele sau evenimentele din care te inspiri pentru cărțile tale?

După cum spuneam, elementele ce mă inspiră au rădăcinile crescute din semințele vieții mele. Fiecare scriere a mea are în esență o trăire, un gând, un ,,ceva” special din viața mea. Viața aceasta e minunată, nu doar a mea, pe care continui să o privesc și să o trăiesc la maxim cu uluire, ci a noastră, a tuturor. Cu toții suntem speciali și toți suntem cadorisiți în fiecare clipă. Consider că dacă am reuși să vedem cu toții acest lucru, să îl simțim cu adevărat, lumea ar fi un tezaur creeat numai de artiști. Toți am fi autorii celor mai frumoase forme de artă. Eu consider că am fost binecuvântată să văd asta mai repede, mai cu intensitate, mai clar și să dau o mână de ajutor celor ce vor să guște viața la fel ca și mine.

Ce reprezintă scrisul pentru tine? Ne poți spune ce te-a determinat să scrii?

Scrisul… pentru mine… O eliberare aș spune, poate. Oricum, e ceva dumnezeiesc, ceva ce mă încarcă totuși, emoțional, mă face să mă simt vie, sau că plutesc,  mă face să simt că visez, că eu creez, cu adevărat, că un bobocel al sufletului meu mereu înflorește. Sufletele curate, cărora le-am împărtășit scrierile mere datorate unor stări de bine și împăcare sufletească, ele au fost cele care  m-au determinat să scriu. Ele au fost cele care au făcut cunoștință cu poarta sufletului meu sub o altă formă, reușind să vadă formele sculptate cu mare grijă, dar acoperite de verdeața inocenței și absorbite de albastrul purității. Ei au deschis această ușă și au mărturisit că nu vor să fie singurii care se avântă și că vor companie. M-au încurajat astfel prin cuvintele lor și am făcut primul pas. Odată ajunsă acasă, pentru a doua oară, de pe pământ american, mi-am luat inima în dinți să am hotărât să le îndeplinesc dorința și astfel să îmi măresc bucuria resimțită în momentele împărtășirii acestor creații literare. Așa apărut blogul meu ce de curând a căpătat o formă oficială www.curlydreamsblog.com ( Curly dreams by Carmen pagina de facebook) , urmând ca apoi să cunoască lumina tiparului în prima mea carte, Vis creț pe Gurghiu, carte apărută în urma unui simțământ puternic în urma unei nopți în care cred că am visat creț și am avut parte de un vis special trimis printr-un îngeraș, iar apoi susținerea deosebită a unei doamne profesoare foarte iubite, a familiei desigur, și a prietenilor dragi.

Știu că ești intrată de foarte puțin timp în această lume a scriitorilor dar ne poți spune care este cea mai semnificativă lecție pe care ai învățat-o ca scriitoare sau care primele tale concluziile în privința scrisului ?

Da, cu siguranță, cred că am descoperit că autenticitatea este ceea ce vreau să mă reprezinte, că noi, cei care creem suntem suveranii operelor noastre, că acestea, după cum spuneai, sunt roadele sufletului ce uneori merită susținute, îngrijite, dar niciodată stropite cu ,,artificialități”, ceva creat doar pentru a părea frumos, sau a crește din ceva ce nu își are originea în natură, acolo de unde vine puritatea.

Ai un program strict atunci când vine vorba despre scris?

Cu siguranță nu, poate doar că aș avea nevoie de ceva de notat, fie pe telefonul meu sau ceva de scris și o hârtie. Au fost chiar momente în care conduceam și mi-a venit inspirația. Am rugat-o atunci pe sora mea să mă filmeze în timp ce spun acele versuri căci alt fel fug și le pierd. Alte ori am fost nevoită să trag pe dreapta și să notez, să las buretele din mână în timp ce spălam vase sau făceam curat. Inspirația și creația este ceva sacru de care nu pot să îmi bat joc sau ceva ce pot să forțez. Este ceva de care merită să ne bucurăm atunci, să o savurăm cu adevărat și să facem eforturi dacă este nevoie pentru a o fructifica. Este o adevărată provocare să faci acest lucru, mai ales dacă viața ta este una palpitantă și plină de multe lucruri și trăiri minunate.

Știu că ai publicat recent cartea ta de debut , ce ne poți spune despre ea?

Foarte adevărat, în urmă cu o lună, pe data de 9 martie a avut loc lansarea primei mele cărți, Vis creț pe Gurghiu, la Cluj, urmând apoi, pe 11 martie, la Reghin, o lansare de carte transformată într-un adevărat spectacol în care am avut alături de mine pe scenă minunații mei copilași, cum îmi place să îi numesc pe tinerii pe care îi antrenez. Suflet lângă sufletul meu și al nostru au fost și artiștii de muzică populară foarte dragi mie, prieteni frumoși, tineri și ei. Dragostea mea pentru folclor și voie bună nu putea fi lipsită nici de jocurile folclorice ale ansamblului Asociației Culturale Toaca Văii Giurghiului și al Moștenitorilor Hodacului. Un alt prieten, artist minunate-a încântat pe toți cei prezenți, peste 500 de trupuri prezente cu tot sufletul, familia mea, părinți și prieteni, oameni dragi tare. Le mulțumesc din suflet tuturor, pentru toată implicarea sub toate formele posibile. Acum, țin să mulțumesc tuturor cititorilor pentru că au avut și au încredere în mine, pentru că și-au deschis sufletul și mă înțeleg, pentru că în spatele unui text imperfect au simțit mesajul meu, au îndrăznit să mă cunoască și altfel. Cartea tipărită în 400 de exemplare va cunoaște  în curând o nouă formă cu mici corecturi de tipar, dar voi încerca să păstrez  ideea inițială, iar apoi, în viitor, sunt încrezătoare că voi privi cu mare drag și satisfacție asupra evoluției creațiilor mele și a mea, desigur.

IMG_3008.JPG

Care sunt autorii care ți-au marcat scrisul sau te-au determinat să contureze un roman și să-l publici?

Cred că ar fi indicat să precizez faptul că această carte a mea,Vis creț pe Gurghiu , nu este un roman. Cartea este un tablou al trăirilor mele, în proză și în versuri. Sunt scurte paragrafe care vor cunoaște și ele o aranjare în pagină diferită și versuri adresate, bazate pe trăiri intense. Am realizat, reușind printre multele mele activități, abia în această dimineață tânără, să termin de parcurs cartea din copertă în copertă, cu notițele aferente corecturii, că de fapt eu chiar mi-am revărsat preaplinul sufletesc peste pagini, așa cum spunea prima mea doamnă profesor de limba română, o ființă minunată pe care o iubesc din tot sufletul meu, care m-a susținut enorm și de dragostea căreia mă bucur mereu.

Nu pot să spun cu exactitate. Am citit mai mult sau mai puțin, depinde cu ce compară. Pentru cât se citește astăzi, cred că mult, puțin în comparație cu alte persoane pasionate,dar care au alocat mai mult timp decât eu am făcut-o. Primele nume care îmi vin clar în minte sunt Nicholas Sparks,, romantismul tinereții care îl recomand tinerelor dansatoare care îmi cer sfatul, Vitali Cipileagă și ,,devorbăcutine, autorul romanului foarte drag ,,În umbra pașilor tăi”. Alături de acestea vin și autorii lecturilor din liceu George Călinescu cu Enigma Otiliei, Mircea Eliade cu Maitreyi, Mihail Sadoveanu cu Frații Jderi și Moara cu noroc, Ioan Slavici cu Mara și desigur, poeții copilăriei în frunte cu Eminescu, Alecsandri, Coșbuc, Blaga, amintirile lui Creangă și mulți alții. Aceștia sau la baza iubirii mele literare.

IMG_2012

Ce planuri ai pentru viitor? Ce ne vei pregăti în materie de cărți?

Planurile mele de viitor sunt puțin crețe, să le spun așa. Sunt o fire foarte deschisă și din nou, creață. Îmi place să accept provocările și să iau viața ca pe o provocare. Poate acesta este unul dintre motivale care stau la baza faptului că sunt studentă în an terminal la două facultăți și că voi susține două licențe, pregătesc în același timp o altă carte în colaborare cu o doamnă profesor foarte dragă care a fost și este alături de mine, care, avem toate speranțele că se va lansa în iunie la Sibiu într-un festival frumos, dar și la Târgu Mureș. Mă pregătesc de asemenea de plecarea mea în America pentru a 3-a oară consecutiv, prin programul Work an Travel pentru studenți. Voi profita de șansa aceasta de a lansa cartea atât la New-York, cât și la Chicago, în comunitatea de români. Tot acolo voi scrie versiunea în română a visul american din cele 3 veri, cât și cea în engleză, ușor adaptată, pentru ei, prietenii mei dragi care m-au primit cu căldură, m-au susținut și care sunt foarte curioși de ceea ce am pus eu printre rânduri. Tot acolo, voi duce cu mine într-un mic ,,documentar” viața de la țară surprinsă în cartea mea ce nu poate cunoaște limba engleză, așa cum este pentru că și-ar pierde farmecul cu totul.

Planurile mele sunt mărețe, cred cu tărie în ele și materializarea lor, cred că Doamne Doamne este lângă mine și mă ajută, este alături de fiecare și ne iubește.

În final, un mesaj pentru toți care ne urmăresc.

Viața este o binecuvântare! Deschide-ți ochii, brațele, mintea și sufletul și simte! Trăiești… Zâmbește și te bucură! Dăruiește și iubește!

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s