Interviu: Cristina Oțel

14804810_1284823968215512_1093872841_n.jpg

 Bună ziua! Prezentați-vă în câteva cuvinte pentru cei care o să citească aceste rânduri.

Bună! Multe nu sunt de povestit, sunt o fată normală, o studentă căreia îi place să se joace cu literele. Mi-am dat seama că toate poveștile din mintea mea trebuie să prindă contur așa că am început să scriu. De asemenea, îmi face mare plăcere să încerc preparate noi, sănătoase sau aproape sănătoase, astfel încât dacă nu mă joc cu poveștile, mă distrez în bucătărie. Și cel mai important, îmi place să-mi petrec timpul cu cei dragi și toți cățelușii mei.

Cum vă simțiți când scrieți? Sau citiți?

E foarte greu de explicat. Fie că scriu, fie că citesc, eu simt fiecare scenă și replică. Atunci când scriu sunt acolo, eu trăiesc totul, plâng sau rând în același timp cu personajele mele. Așa se întâmplă și când citesc, dar în momentul în care scriu totul devine personal.

Din ce v-ați inspirat pentru romanul d-voastră?

Am avut o idee în minte, nu mi-a dat pace o bună bucată de timp și am zis, bine, scriu, nu contează ce se întâmplă mai departe. Nu am început să scriu cu gândul de a publica, am făcut-o pentru mine. Romanul are, în mod sigur, părți din mine, din convingerile mele, dar am folosit și bucăți din alții, din povești de viață. Observ foarte bine oamenii, mă pricep la asta, așadar mi-a fost ușor să împrumut calități sau defecte ale unor persoane apropiate sau nu și să le folosesc în beneficiul romanului. Nu este o simplă poveste despre adolescenți, acele personaje râd, dar și plâng, își adresează fel și fel de întrebări și cresc pe parcursul acțiunii. Oameni, locuri, idei, imagini, sunete, totul mă inspiră.

Pentru cei care încă nu știu nimic despre ce ați publicat , ce ne puteți spune despre ele?

Romanul pe care l-am publicat la editura Quantum se concentrează pe viețile unor adolescenți care, așa cum spuneam mai sus, sunt complicați și sunt la vârsta în care își formează/contestă convingerile și principiile de viață. Însă în tot acel haos există și momente amuzante, care vor fi pe placul multora. Toate discuțiile lasă ceva în urmă și, cred eu, câteva semne de întrebare pentru cei care citesc. Nu voi discuta despre poveste în sine, sper să o descoperiți voi, cititorii, deoarece părerea mea poate să nu coincidă cu a altora și trebuie să vedeți singuri ce este cu ea.

14795930_1284824384882137_128024684_o.jpg

Cum ați început să scrieți?

Scriu de când eram mică, poezii, compuneri pompoase, însă ideea acestui roman a venit așa, din senin, și uite unde s-a ajuns. 🙂

Cine vă determină să scrieți? Sau pentru ce scrieți?

Scriu pentru mine. Poate că sună egoist, mai ales că am publicat un roman, însă scriu pentru că asta mă face fericită și vreau să fie așa întotdeauna. Una este să scrii și alta este să publici. În primul rând, scriu pentru liniștea mea, iar dacă se întâmplă să se bucure și alții de asta, e foarte bine.

Cum să simțiți după ce ați publicat un roman? Mai ales când publicul vă admiră?

Sunt bucuroasă, bineînțeles, însă este o exagerare să spunem că publicul mă admiră. Îmi doresc să fie pe placul altora, dar asta se va vedea în timp.

Ce gen literar n-ați aborda?

Nu știu, depinde de ideea poveștii și dacă eu consider că o pot scrie. Nu vreau să dau un răspuns pripit, nu se știe niciodată ce o să se întâmple.

Recomandați cinci cărți cititorilor.

Nu pot face asta. Pe blog-ul meu se găsesc multe recenzii și lumea poate să găsească acolo diverse recomandari, dar nu doresc să enumăr cinci titluri, întrucât toți avem gusturi diferite.

Ca încheiere, un gând bun și un sfat pentru cei care ne urmăresc.

Îți mulțumesc mult pentru întrebări, mă bucură faptul că romanul ți-a atras atenția și ai fost curioasă. Atât pentru tine, cât și pentru cei care citesc aceste rânduri: Niciodată să nu spuneți niciodată, nu se știe ce veți face în viață! Orice s-ar întâmpla, nu renunțați la visurile voastre și prețuiți momentele frumoase!

Îți mulțumesc pentru răspunsuri.

Cu stimă ,

Florinela

Anunțuri

Un gând despre “Interviu: Cristina Oțel

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s