Interviu Theo Anghel

02.-Invitat-03.03

Credit foto: București FM.

Bună ziua! Vorbiți-ne despre d-voastră în cîteva cuvinte ca să știm cine este Theo Anghel.

Bună.

Asta e o întrebare cu iz filosofic și care-mi dă apă la moară să bat câmpii. Mai e și o întrebare de care mă achit totdeauna cu greutate, fiindcă niciun răspuns care să sugereze că eu aș ști cine este Theo Anghel nu-mi vine în cap. Încă mă descopăr.

De ce scrieți?

Păi, nu știu. De ce respir? De ce mănânc? De ce iubesc? Scriu dintr-o pornire care s-a născut odată cu mine, din necesitatea de a-mi exorciza demonii.

Când v-ați descoperit această pasiune? Și cum?

N-a fost o descoperire. Scriu de pe la 11 ani și cu toate că acum sunt de-o seamă cu Tutankhamon, tot îmi amintesc că nu am simțit nicio surprindere făcând asta, ca și când, să scriu, ar fi fost una dintre cele mai firești porniri.

Cine v-a îndemnat să citiți și să scrieți?

De îndemnat s-a ocupat tata, dar nu direct. Dintotdeauna mi-a plăcut să studiez oamenii, să-i analizez până la moleculă. Mă fascina imaginea lui atunci când citea, al naibii de diferită de aceea de zi cu zi. Mi se părea că cititul îi dă așa, o aură nobilă, iar lumea în care părea că se pierde de câte ori făce asta, mă îndemna să mă arunc și eu în aventura aia. Iar de îndemnatul la scris s-a ocupat Dumnezeu.

De unde vă inspirați pentru cărțile d-voastră?

Mai bine să-ți zic de unde nu mă inspir. Din absolut orice. Lucruri care unui om care nu-și percepe trăirile cu atâta intensitate nu-i spun nimic, mie îmi revelează o lume. În alte vremuri aș fi fost considerată nebună, însă azi boala asta are un nume mișto, scrisul. J

Cum vă simțiți cînd scrieți?

Wow! Sunt acolo 100%. E o nebunie extraordinară să stai față în față cu diavoli și îngeri, să străbați pustietăți sau deșerturi, să te lupți pentru a-ți scăpa viața, să ai prieteni care să merite orice sacrificiu.

Unde vă simțiți în largul d-vastră pentru scrierea unui nou roman?

N-am tabieturi, nici idei fixe despre cum și unde se scrie. Scriu unde îmi vine. De exemplu, odată mi-a venit o idee, uite așa, tam-nesam, iar eu eram în mașină, așteptând să-l iau de fii-miu de la înot. Doi tineri trecuseră pe lângă mine, vorbeau liniștiți, iar eu am făcut din asta o scenă în romanul Rochia aurie. Eram disperată să scriu pe ceva, pentru că atunci când îți vine o idee, am constatat din proprie experiență, e bine s-o scrii pe loc, altfel feelingul momentului își va pierde din forță. M-am apucat să scriu pe tefefon, ceea ce, îți spun eu, pentru un scriitor poate fi o experință destul de frustrantă.

Ce gen literar n-ați aborda niciodată?

Nu există gen literar pe care nu l-aș aborda. Chiar și din pură curiozitate, și tot aș face-o.

Ce cărți le recomandați adolescenților?

Le recomand cărți. Punct. De ce fel vor ei, numai să citească.

În general despre ce este vorba în romanele d-voastră?

Despre multe. Despre prietenie, iubire, răutate, viclenie, ipocrizie, despre lupta răului cu binele și cred că și despre speranță.

Când ați început să citiți? Și ce carte v-a marcat?

Crezi că-mi mai amintesc care a fost prima carte citită? Pot să vorbesc despre prima care mi-a rămas pregnant în minte, poate și pentru că a fost corelată cu altă întâmplare importantă pentru mine. E vorba de Călătoriile lui Gulliver.

Ce ne puteți spune despre cărțile d-voastră?

Nu vreau să spun nimic despre ele. Alții o fac mult mai bine, fiindcă privesc dintr-o perspectivă mult mai obiectivă.

Ce hobby-uri mai aveți?

Atât de multe că n-am timp să mă ocup de niciunul cum se cuvine.

Ce cărți doriți să mai scrieți pe lângă seria Am murit, din fericire?

Habar nu am ce-o să scriu după seria asta. Uneori cred c-o să-i adaug volume for ever.  Sau poate povestea chiar va ajunge la final. Oricum, când se va întâmpla asta voi ști. Povestea seriei Am murit, din fericire mi-a venit din senin, într-o zi, și știu că subiectul unui alt roman va veni la fel.

În încheiere un gînd sau o vorbă bună pentru cititori.

Pentru cititori am numai gânduri bune și cuvinte de recunoștință. Ei nu știu cât m-au ajutat și chiar m-au ghidat în povestea Orianei, personajul principal al seriei mai sus amintite. Că el, cititorul, e suveran în a ridica sau coborî o carte, n-am aflat-o eu, ci alții cu mult înaintea mea. Mie nu-mi rămâne decât să constat că au avut dreptate.

Așadar, reverențe în fața cititorului!

Anunțuri

2 gânduri despre “Interviu Theo Anghel

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s