Recenzie Cioburi de stele de Amie Kaufman si Megan Spooner

2663_15e271a2[1]

Titlu: Constelaţii, vol I,Cioburi de stele

Autori : Amie Kaufman si Megan Spooner

Anul aparitiei: 2014

Numar de pagini: 480

Editura: Trei

„M-a cucerit. Nu doar cu infatisarea ei- desi ar fi de ajuns. Ci si pentru ca, in ciuda felului cum arata si in ciuda locului unde am intalnit-o, fata asta vrea sa fie independenta. Nu e o papusica fara minte.”

Cărți peste cărți, teancuri peste teancuri și puțin timp să mă ocup de ele. Ce să-i faci , școală, teme și mult de învățat. Însă în momente de respiro, îmi ocup timpul cu cititul cărților care mă uimesc cu fiecare pagină, complexe și cele care mă scot efectiv din minti. Cu ajutorul acestor minunate lucruri care mă ajută să mă relaxez și să evadez din lumea asta aglomerată și plină de dispreț.

Recent am citit primul volum al trilogia Constelații, volumul intitulându-se Cioburi de stele scrisă de Amie Kaufman si Megan Spooner. O evadare care m-a impresionant într-un mod aparte.

O lume nouă, o nouă carte care îmi va rămâne întipărită in minte. Și chiar așa a fost. Chiar dacă l-a început am intrat cu pași tremurând, am realizat că pe parcurs n-am să regret că îi parcurg paginile.

Romanul cuprinde aventurile și modul de supraviețuire a doi oamenii după prăbușirea unei nave. Însă mai mult de atât nu vă spun, vă las pe voi să descoperiți.

Icarus e o uriaşă navă spaţială care călătoreşte prin hiperspaţiu cu viteză superluminică. Icarus explodează, iar Lilac LaRoux (fiica celui mai bogat om din univers) şi Tarver Merendsen (care, la doar 18 ani, este deja erou de război) sunt singurii supravieţuitori. O navetă de salvare îi duce pe o planetă pustie, unde găsesc o formă ciudată de viaţă („fiinţele şoptitoare”), supusă unui experiment secret condamnabil, iniţiat de tatăl lui Lilac. Totul se schimbă după ce Lilac şi Tarver dezleagă misterul „fiinţelor şoptitoare” şi află că ar putea fi salvaţi. Dar nu vor mai fi niciodată aceiaşi tineri care au păşit cândva pe planeta pustie.

Frumos construită, cu personaje pe măsură ( care pe alocuri te mai scot și din sărite) , un stil de scrie impecabil.

Aventura personajelor principale este una remarcabilă, ceva nemaiîntalnit de mine până acum. Plină cu răsturnări de situație, elemente care te țin în priză, personaje minunate și o aventură remarcabilă, cu asemenea carte nu te plictisești.

Lilac și Traver, două personaje atât de diferite din punct de vedere social și mintal, însă atât de potrivite unul pentru celălalt. Se completează unul pe altul și se iubesc cu defectele care le au. Lilac fata celui mai bogat om din univers și Traver fiul unui profesor și un erou de război doar la 18 ani.

Protagoniștii noștri reușesc să treacă peste toate obstacolele care le-au ieșit în cale. Aventură, suspans și o poveste de dragoste obișnuită dintre cei doi adolescenții.

Autoarele se completează și nu te vor plictisi. Nu vei realiza cu fiecare pagină citită că este scrisă de două persoane care si-au unit forțele ca să formeze un roman de o frumusețe aparte.

Subiectul abordat este ceva ce n-am mai citit până acum. O carte distopică despre suferința unei fete care rămâne fără mamă, a unui băiat care nu-i place să fie înconjurat de oamenii superficiali. O fată care dorește să fie iubită și un băiat care îi lipsește fratele mai mare. Aceste lucruri diferite îi face atât de apropiați și indispensabili

Cartea m-a captivant în mrejele ei încă din primele paginii. M-a făcut să citesc în continuu și să văd ce se întâmplă într-o lume controlată de oamenii bogații și de cei care vor cele mai bune lucruri pentru ei.

Cu cât pătrundeam mai adânc în carte, cu atât mai mult mă atașam de personaje, acțiune și stilul autoarelor ( tipic orcărei cititoare).

O serie care merită citită ( sper să apară pe viitor și cel de-al treilea volum) , o distopie plină de suspans, cu răsturnări de situație, plină de iubire și acțiune. O carte care nu te v-a lăsa să împace până n-o termini și îți va rămâne în minte mult timp ca o lectură ușoară, plină de sarcasm bine gândit și multe lucruri caracteristice cărților bune.

O carte perfectă pentru zilele de vară însorite, în care o vei putea citi într-o după-amiază alături de o cană de limonadă rece și o înghețată.

„Mereu aud asta. Doar de atat esti in stare? Straduieste-te mai mult. Fii mai boga. Fii mai destept. Invata cum sa folosesti tacamurile. Vorbeste ca noi. Gandeste ca noi.”

Cu stimă,

Florinela

 

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s