Recenzie Stresul dintre orgasme de Ana Mănescu

12647611_476447435890944_448718311_n

Titlu: Stresul dintre orgasme

Autor: Ana Mănescu

Editura: Herg Benet

Număr de pagini: 176

Anul apariţiei: 2015

„Se holba la mine cu ochii semilune verzi şi mi-am dat seama că aş putea să o privesc o veşnicie. Să o ascult o eternitate. Să o sărut până când se nasc furtuni şi vîrtejuri în gurile noastre, până ne inundă limbile şi se revarsă pe bărbii.”

Ana Mănescu, o autoare foarte darnică în legătură cu cărțile ei. Îți oferă o mulțime e sentimente care îți schimbă viața prin simplu fapt că le descrie așa frumos și știe cum să se joace cu sentimentele tale. Ana e iubire, prietenie și multe alte lucruri care ar putea descrie un om minunat ca ea și despre cărțile n-ai cum să scrii fără să te gândești cum ai putea transpune sentimentele care l-ai simțit atunci când ai citit cartea. Însă nici un cuvânt sau vorbă nu poate să descrie cărțile Anei, nici măcar cel mai iscusit orator n-ar putea. Cum să descri în cuvinte iubirea? Sau ura? Sau persoana iubită? Chiar nu poți. Și mai ales o carte a Anei. Aceasta trebuie să o citești, să o simți, altfel nu se poate să o înțelegi în totalitate. Atât de multe se spus, însă nu-mi găsesc cuvintele potrivite.

Se spune că nicio poveste bună nu ar începe cu „Mîncam o salată”. Drumul lui Robert începe exact cu această masă banală. De fapt, drumul său începe mult mai devreme, cu dragostea pentru muzică și cărți, un tată abuziv emoțional și o fostă prietenă care este vinovată pentru toate, desigur. Urmează o slujbă într-o corporație, insomnii și un drog nou, conversații în baie cu prietenul său cel mai bun, o relație cu neobișnuita elevă căreia îi predă lecții de vioară și o adevărată obsesie pentru imaginea femeii ideale.

Autoarea se joacă cu personajele astfel încât să te bulverseze , să-ți trasmită niște stări foarte stranii și să simți sentimentele cu care a scris. Simți cu câtă dragoste a scris acest roman, care nu are în centru orgasmul sau orice cheste legată de acest lucru, ci stresul. Stresul de zi cu zi, a unei ființe umane. Cu ce să se îmbrace? Ce să facă? Unde e locul tău? Sau când îmi voi găsi iubirea adevărată? Cum de nu mi-am găsit pe cineva să mă completeze?

Acestea sunt puținele lucruri care le tratează Ana în romanul ei. Scrie atât de frumos încât de uimește și te face să te gândești foarte adânc la lucrurile care se peterc în jurul nostru și în societatea de astăzi. Scrie simplu și frumos, astfel încât să-ți transmită atât de multe cu ajutorul unor fraze și acest lucru chiar îi reușește. Chiar dacă stilul Anei e profund și nu pentru orcine, vă veți da seama cât de multă dreptate are în legătură cu ce scrie.

Mereu știe să te uimească, adaugă ceva nou la romanul ei și la tot ce urmează să se întâmple. Când crezi că ce a scris până atunci e tot ce poate, ai să-ți dai seamă că te-ai înșelat. Acțiunea, întâmplările și personajele construite de Ana Mănescu îți vor demonstra de fapt ce poate autoarea care le-a dat viață.

Dacă vă gândiți că romanul e cu ceva erotic, vă înșelați. Romanul prezuntă drumul lui Robert în societatea care îl înconjoară și ce efect are aceasta asupra lui. Sunt prezente efectele nocive ale singurătății și afundarea în pasiunile care îl ajutau să scape de ororile societății sau de temerile care îl înconjurau.

Oricine ar citi această carte își va da seama că regăsește câte puțin , în ceea ce este scris în cartea aceasta. Chiar dacă nu vă veți regăsi voi, măcar cunoșteți o persoană care se aseamănă cu Robert care este un tip rezervat, tăcut și care a fost lovit de prea multe ori sentimental. Care dorește să găsească pe cineva care să-l completeze, să-l înțeleagă. După lungi căutări își găsește aceea persoană care îl completează și-l face fericit.

Din povestea lui Robert avem multe lucruri de învățat, mai mult sau mai puțin , însă asta contează de perspectiva cititorului cum privește lectura. Însă pot să spun că intensitatea cu care am trăit emoțiile acestei cărți chiar trebuie descoperite. Dacă nu cartea aceasta, măcar o altă carte de  a Anei Mănescu, deoarece fiecare roman al ei transmite aceeași intensitate  sentimentală.

Nu știu ce să vă mai spun sau mai bine zis că nu-mi găsesc cuvintele, așa că închei aici spusele mele despe cartea aceasta. Însă vă las pe voi să pătrundeți în minunatele romane ale Anei Mănescu , însă vă spun de pe acum că  există două tipuri de cititori care le plac cărțile ei sau care le displac. Însă eu sper să faceți parte din prima categorie. Și abia aștept să vă aflu și părerea voastră.

Stresul din metrou, dintre clienţi, dintre trimestre, dintre biroul tău şi cel al lui taică-tu. Stresul care te doboară când închizi vioara-n husă. Stresul că nimeni nu crede în tine şi stresul că mai ales tu nu o faci.

Cine se ține însă de un ritm sănătos cînd are la dispoziție tot timpul din lume? Și eu îl aveam. Eu eram etern.

Că stresul e boala generației mele, așa cum anxietatea e a puștilor pe care îi învăț să cînte. Toate sunt manifestări ale fugii noastre constante după ceea ce numim progres. Dar e de fapt o gaură neagră. O gaură fără lumină. Una masivă, fără aer. Învierea monstrului de sub pat. Revenirea nodului din gît.

Cu stimă,

Florinela

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s