Recenzie Castelul din sticlă de Jeannette Walls

12039173_439637452905276_8728230108597874269_o

Titlu: Castelul din sticlă

Autor:  Jeannette Walls

Număr de pagini: 374

Editura: Art

An apariție: mai 2015

”Ea era de părere că era bine ca noi, copiii, să facem tot ce voiam, pentru că astfel învățam foarte mult din greșeli. Nu era una dintre acele mame împopoțonate care se supărau dacă te întorceai acasă murdar, sau te jucai în noroi, sau cădeai și te tăiai. Ea susținea că oamenii trebuie să se sature de chestiile astea în copilărie.”

Jeannette Walls a scris acest roman pentru a spune lucrurile care le-a învățat de la tatăl ei și motivațiile care le impunea. Dorințele care autoarea și le-a pus în practică datorită hotărârei pe care o are și învățăturile care le-a primit despre viață. Cunoștințele de fizică, matematică și literatură care le știa de la părinții ei,  o făcea avansată la orice școală se ducea.

Castelul de sticlă este povestea adevărată și tulburătoare a unei familii nonconformiste pentru care aventura, spiritul liber și traiul neîngrădit de reguli inutile sunt mai presus decât confortul unui cămin tipic. Soții Walls își cresc cei patru copii învățându-i să nu se teamă de nimic, să gândească liber, să fie independenți, dar toate acestea vin cu prețul unei vieți de nomazi, al absenței unei case decente și, de multe ori, al lipsei mâncării și hainelor. Rex Walls, tatăl, un tip carismatic, de o extraordinară inteligență, îi învață pe copii istorie, fizică, vânează demoni împreună cu ei pentru a-i face să-și depășească temerile, le dăruiește stelele de pe cer de ziua lor, dar, dincolo de toate, nu reușește să le asigure un trai decent. Peste ani, fiica cea mijlocie, Jeannette, își povestește copilăria într-o carte unică, de un umor extraordinar, dar și de o profunzime emoționantă.

Ceea ce face această carte atât de specială, devenită bestseller în numeroase țări, nu este doar curajul lui Jeannette Walls de a scrie lucrurile pe care un om obișnuit le-ar ascunde poate, din jenă, ci faptul că face asta cu tandrețe și dragoste față de familia sa, încercând mai degrabă să-și înțeleagă părinții decât să-i judece.

Niciodată n-au avut o casă stabilă, trăiau câteva luni sau săptămâni într-o locuință, deoarece erau urmăriți de autorități. Din cauza neglijenței părinților, copii se creșteau unul pe celălalt, dar se iubeau foarte mult. Aveau grijă unul de celălalt, dar un lucru esențial au învățat să se descurce în viață. Dar autoarea a rămas cu cicatrici în urma unor arsuri care și le-a făcut în jurul vârstei de trei care voia să-și facă mâncare, în timp ce mama ei picta.
După un timp își găsesc o locuință stabilă pentru mai mulți ani, o cocioabă dărăpănată,  încât copii dorm în cutii de carton, mănâncă numai fasole până se termină sacul, ori șuncă cu viermi, iar îmbrăcămintea o procură de la Armata Salvării.  Lucrurile frumoase se termină însă aici,iar realitatea din spatele lor este demascată de naratoare.  Concedierile frecvente ale tatălui,  la care contribuie și „mica sa problemă cu băutura”, care îl determină ca din când în când să-i administreze pumni nevestei și să distrugă puținele lucruri din casă, de asemenea  pasiunea pentru jocurile de noroc.

Dar în urm acestor întâmplări Jeannette și frații ei au ajuns niște persoane destul de respectate în New York, deoarece au ajuns acolo în urma unui lung drum. Care este motivul? Au fost hotărâți ce vor, deștepți și foarte educați, iar aceste lucuri i-a ajutat.

O carte care merită citită despre viața de familie și aventurile aceste familii și concepțiile lor de viața. Un roman care îți deschide o nouă perspectivă despre cum gândesc unii părinții și modul în care își cresc copii.

„Şi mie îmi plăcea deşertul. Când soarele se ridica pe cer, nisipul devenea atât de fierbinte, că îţi ardea picioarele dacă erai un copil obişnuit să poarte pantofi, dar cum noi umblam întotdeauna desculţi, aveam tălpile la fel de groase şi de rezistente ca pielea de vită.”

„Tata lupta întotdeauna cu mai multă vitejie, alerga mai repede şi juca mai inteligent decât oricine altcineva din povestirile lui. Pe parcurs, salva femei şi copii, ba chiar şi bărbaţi care nu erau la fel de deştepţi şi de puternici ca el. Tata ne-a învăţat secretele eroismului sau – ne-a arătat cum să încălecăm pe un câine sălbatic şi să-i rupem gâtul, şi în ce punct al gâtului să lovim un bărbat, pentru a-l omorî cu o singură lovitură puternică.”

„Nimeni nu s-a aşteptat la ceva ieşit din comun din partea ta. Lori era ce inteligentă, Maureen era cea frumoasă, iar Brian era cel curajos. Tu n-ai avut niciodată vreo calitate ieşită din comun, cu excepţia faptului că te străduiai.”

Recenzie a fost realizată datorită YoungArt, care în urma colaborării, mi-a oferit Castelul din sticlă de Jeannette Walls și le mulțumesc.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s