Interviu cu Simona Stoica.

    Bună, Simona! Te-aş ruga să ne spui câteva cuvinte despre tine şi ce faci în timpul pe care nu-l dedici scrisului.
Bună, Denisa! Nu îmi place să vorbesc despre mine, dar o să-mi fac o caracterizare scurtă: sunt foarte directă, sunt sarcastică din naştere (îi mulţumesc tatei pentru antrenamentele din copilărie), nu pot să trăiesc fără cărţi şi îmi place să călătoresc. Când nu scriu, visez, joc canastă, îmi găsesc un loc cu umbră în grădină şi citesc (evit să fac asta iarna, dar nu mă deranjează o plapumă), ascult muzică, mă plimb şi organizez la mine acasă maratoane de seriale şi/sau filme (prilej cu care îmi pun șorțul de bucătărie şi gătesc cu prietenii).
  Aş dori să-mi spui când ţi-ai descoperit această pasiune a scrisului.
Pasiunea a crescut în timp, de la compunerile pe care trebuia să le fac la pregătiri, pentru olimpiadele de engleză din 1-4 (da, nu glumesc: D), dar cred că abia pe la 13 ani mi-am dat seama că aş putea să trec de limita de 200 – 300 de cuvinte şi să risc să scriu mai mult, să dezvolt ce simt şi ce văd.
De când citeşti şi ce carte ţi-a declanşat aceată pasiune?
Am descoperit târziu dragostea faţă de cărţi, în vacanţa de vară care avea să mă pregătească pentru viaţa de liceu. Eram mereu neliniştită, mă gândeam la colegii noi şi la ce profesori voi avea. M-am rătăcit într-o zi prin bibliotecă, am descoperit Colecţionarul de oase de Jeffrey Deaver şi de atunci… sunt o bookaholică. Sper că nu există leac.
  Ce nu ai scrie niciodată?
Cărţi de dragoste. Nu am răbdare să le citesc, mă îndoiesc că aş putea să le scriu.
  Te-ai gândit vreodată să faci şi altceva?
Am vrut să fiu pictoriţă, dar am renunţat repede la idee. Apoi, am visat să fiu doctor (chirurg, veterinar, dentist – aveam o listă cu avantaje şi dezavantaje), însă mi-am dat seama că nu sunt potrivită şi că nu am curajul necesar pentru a deţine responsabilitatea unei alte vieţi, în mâinile mele.
   Pe lângă scris, cu ce te ocupi?
Scriu (ce ironie) recomandări/cronici/recenzii pentru Pălărisme, un proiect de suflet, realizat cu un grup de prieteni deosebiţi, care îmi sunt mereu alături. Lucrez la firma de construcţii a părinţilor mei, unde mă ocup de HR şi Contabilitate (poţi să spui că „am crescut” pe şantiere – întotdeauna făceam poze, de la momentul în care era săpată fundaţia, până când şi ultima cărămidă era pusă) şi… facultate, din toamnă încep o nouă aventură, primul an de master.
   Lucrezi la continuarea seriei Rephelimii? Când o să apăra volumul 2?
Volumul 2, Capcana, este gata. Se află la o prietenă bună, care mă ajută cu redactarea. Eu sper să vă fac o surpriză în următoarele 2 luni, poate chiar mai devreme.
   Fanii cărţi te impresionează în mod plăcut cu părerile lor pozitive?
Am fost surprinsă de gesturile lor: desene, înregistrări, un fanfiction, poze cu ei şi cu romanele mele. Mereu mă emoţionează mesajele pe care le primesc şi am impresia că nu le răspund cu suficient entuziasm, de parcă nu îmi găsesc cuvintele potrivite pentru a îmi exprima bucuria, atunci când îmi vorbesc despre personaje sau îmi mărturisesc teoriile pe care le au (iar unele sunt foarte neobişnuite). Sunt norocoasă să am un fandom atât de special şi plănuiesc să mă întâlnesc cu cât mai mulţi fani, pentru a le mulţumi personal pentru încrederea pe care o au în mine şi pentru şansa pe care mi-au acordat-o. De la ei „fur” energie.
În afară de seria Rephelimii, ce cărţi ai dori să mai publici?
Lucrez acum la un thriller psihologic, intitulat „Cenuşa luminii”. Este prima oară când cochetez cu acest gen şi am emoţii, dar sunt foarte mândră de poveste. Sper să găsesc inspiraţia necesară pentru a finaliza romanul în septembrie. Apoi vine partea dificilă. Să-l dau unor prieteni apropiaţi şi să aştept păreri.
Mai am în plan o serie fantasy, la care lucrez aproape în fiecare zi. Lumea pe care mi-am imaginat-o este foarte complexă şi îmi este frică să nu mă pierd în detalii. Mi-am luat blocuri de desen şi acum covorul din bibliotecă este acoperit cu ilustraţii, hărţi, nume, idei, citate… nici măcar pisicile nu au voie să intre în cameră. Este un proiect ambiţios, dar timpul nu este de partea mea.
  Ca încheiere, te rog să laşi un mesaj cititorilor.
Nu muşc! Serios, nu muşc, dacă aveţi întrebări sau vreţi să vorbiţi cu mine, sunt la un chat distanţă (sarcasmul meu nu e veninos, promit). Le mulţumesc celor care m-au făcut să zâmbesc, celor care mi-au acceptat Provocarea (sau o vor face) şi ţie, Denisa, pentru interviu şi interes. Rephelimii vă salută!

Cu drag,

Florinela. ( Denisa)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s